Harta României cu încadrarea Munteniei în Ţara Românească
Muntenia este o regiune istorică din sudul României. Limitele sale sunt: la nord munţii Carpaţi (care o delimitează de Transilvania), la vest râul Olt (care o separă de Oltenia), la sud şi est fluviul Dunărea (care o delimitează de Bulgaria şi Dobrogea), iar la nord-est râurile Milcov, Putna şi Siret (dincolo de care se află Moldova).
Are în componenţă actualele judeţe şi unităţi administrative: Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman (fără comuna Islaz), Municipiul Bucureşti. De asemenea, segmentele situate de est de râul Olt din judeţele Vâlcea şi Olt, precum şi sudul judeţului Vrancea (la sud de Milcov) fac parte din regiunea istorică Muntenia.
Cele mai importante oraşe în această regiune sunt Bucureşti, Alexandria, Brăila, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Piteşti, Ploieşti, Slatina, Slobozia şi Târgovişte.
Principalele ape curgătoare care străbat această regiune sunt Dunărea, precum şi unii afluenţi direcţi ale acesteia: Olt, Vedea, Argeş, Călmăţui (în judeţul Brăila şi judeţul Teleorman), Ialomiţa şi Siret.
Originea numelui[]
Muntenia era denumirea care apare pentru prima dată în cronicile primilor domnitori moldoveni. Prin Muntenia se inţelegea întregul teritoriu al Ţării Româneşti, probabil pentru faptul că în regiunile învecinate cu Moldova densitatea populaţiei era mult mai mare în zona de deal şi de munte. Zonele de câmpie din Muntenia fiind foarte puţin populate datorită vastelor păduri ale Teleormanului şi ale Vlăsiei care se intindeau de la râul Olt până pe teritoriul Bucureştiului de astăzi şi a Bărăganului, în care predomina la acea vreme vegetaţia de stepă care se termina brusc spre sud cu întinderi de nisipuri mişcătoare apoi mlaştinoase în jurul Dunării.
Muntenia este regiunea din sudul României care a format împreună cu Oltenia principatul medieval al Ţării Româneşti, începand cu domnia lui Basarab I sau după alţi istorici a lui Vladislav I (Vlaicu Voda) şi până la unirea principatelor (1859). Toate capitalele Ţării Româneşti s-au situat în Muntenia (cu excepţia perioadei 1770-1771 când aceasta s-a aflat în Craiova). Până în secolul XVIII denumirea "Muntenia" se întindea şi asupra Olteniei, care abia după stăpânirea habsburgică a început să fie percepută ca o regiune istorică distinctă.
Limite[]
Muntenia este situată între Dunăre la sud şi est, Carpaţii Meridionali şi Milcov la nord, în timp ce graniţa vestică este râul Olt. În perioada medievală când teritoriul Munteniei era administrat direct de către domnitor, iar teritoriul Olteniei (adica judeţele situate dincolo de râul olt) era administrat de catre banii Craiovei. Între 1718-1739, când Oltenia a fost sub dominaţie habsburgică, Ţara Românească a fost alcătuită numai din Muntenia.
După unirea principatelor în 1872 la o nouă împărţire teritorială s-a revenit la delimitarea medievală iar pe emblema Principatelor Unite au fost introduse separat, simbolurile Munteniei(vulturul) şi Olteniei(leul) alături de bourul moldovenesc. După marea unire de la 1 decembrie 1918 Muntenia dispare ca regiune administrativă până în 1952 când se revine la împărţirea regională.După 1968 titlul de regiune Muntenia, nu mai apare decât în medii neoficiale, care nu constituie diviziuni administrative, spre exemplu, regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, care însă nu cuprinde decât două treimi din suprafaţa regiunii istorice.
Istorie[]
Teritoriul Munteniei era locuit în antichitate de triburile Geţilor (getae),care erau popor de neam tracic.Istoricul antic Strabo susţinea că "dacii şi geţii vorbesc aceeaşi limbă". Herodot îi introduce în istorie cu următoarea menţiune: "Geţii sunt cei mai bărbaţi, şi mai drepţi dintre traci". În jurul anului 340 î.e.n. deoarece geţii din dreapta Dunării au devenit dependenţi de Macedonia, regii macedoneni formulează pretenţii de supremaţie şi asupra geţilor din nordul Dunării, însă, încercările lui Alexandru cel Mare 335 î.e.n. şi 327 î.e.n. ) şi Lisimah (310 î.e.n. ) de a-i supune, rămân fără rezultat. Mai târziu, geţii duc lupte cu bastarnii (popor germano-celtic), care între anii 200 şi 100 î.e.n. ocupă poalele nord-estice ale Munţilor Carpaţi şi malurile Nistrului.
Teritoriul Munteniei a facut parte din marele regat dac a lui Burebista dar nu şi de regatul lui Decebal. După victoria asupra lui Decebal, Traian trimite trupe auxiliare în Muntenia şi sudul Moldovei pentru pacificarea regiunii. Conducătorii locali fac jurăminte de vasalitate dar teritoriul Munteniei nu este anexat si nu devine provincie a Imperiului Roman.
În 117, după moartea lui Traian, romanii retrag trupele din cea mai mare parte a Munteniei si fixează graniţa de-a lungul limesului Transalutanus. Au loc numeroase atacuri ale carpilor (un trib de daci liberi) şi goţilor sau poate geţilor, subiectul este supus multor controverse deoarece, de-a lungul timpului, unii cronicari, voit sau întâmplător, i-au confundat pe geţi cu goţii. Primul care a utilizat termenul de "got" ca echivalentul lui "get", a fost împăratul filozof Iulian Apostatul (361-363 e.n.). În secolul IV, echivalenţa a fost adoptată şi de alţi autori, iar prin scrierile istoricului latin Claudianus (începutul secolului V) şi mai ales ale lui Orosius (autor spaniol de origine gotă), apoi prin ale istoricilor Cassiodor şi Iordanes, această confuzie a căpătat o largă răspândire. Trebuie menţionat că lucrarea lui Iordanes numită "Getica", era de fapt consacrată goţilor. Istoricul got Iordanes în lucrarea sa din 551 "Getica" (De Origine Actibusque Getarum) îi descrie pe goţi ca fiind urmaşii geţilor lui Burebista si Deceneu, lucru explicat de unii istorici prin apropierea fonetică a celor 2 cuvinte. Este ştiut că goţii au pătruns în Muntenia împinşi de huni, dar nu sunt dovezi că în acea perioadă au intrat în conflict cu romanii şi nici nu există urme că deplasarea lor s-ar fi desfăşurat către limesul roman. Sunt însă suficiente dovezi clare ca au străbătut câmpiile Bărăganului şi Buzăului şi că romanii au înfiinţat pentru ei o episcopie la Silistra. Conflictul goţilor cu romanii a erupt mai degraba după trecerea acestora a Dunării ca federaţi.
Aurelian incheie un tratat cu goţii, cedându-le Dacia ca unor federati ai Imperiului Roman. Aşadar, găsim în Dacia urmatoarele triburi de goti: Taifalii şi Victoalii. Aşezările goţilor în Dacia cuprindeau numai Podişul Moldovei şi jumătatea răsăriteană a Câmpiei Române, în timp ce în spaţiul carpatic continua să locuiască populaţia daco-romană, rămasă aici după retragerea legiunilor şi a administraţiei romane peste Dunăre (în Dacia Aurelia). După aşezare, goţii se împărţeau în vizigoţi (goţi apuseni, ramura tervingilor), care locuiau în câmpia răsăriteana a Daciei şi pe Nistru, şi în ostrogoţi (goţi răsăriteni), care locuiau la est de Nistru.
Muntenia şi Dobrogea devin un culoar de trecere al popoarelor migratoare, trecerea goţilor şi bulgarilor lăsând suficiente urme, apoi invaziile cumane care pun chiar bazele unui stat Cumania neagră ce cuprindea mai ales Moldova cu Muntenia şi tătare (care stăpâneau îndeosebi zonele de câmpie din Muntenia şi Moldova la momentul pomenirii voievodatelor lui Litovoi, Seneslau, Ioan şi Lupu (Farkas) în diploma cavalerilor ioaniţi.
Toate aceste năvăliri au avut un important aport la menţinerea unei populaţii stabile extrem de reduse în zonă. Populaţia avea să crească prin venirea treptată a mai multor grupuri de vlahi sud-dunăreni care fugeau din calea atacurilor hunilor şi avarilor asupra Imperiului Bizantin. Astfel că în secolul al XII-lea cronici bizantine şi slave considerau populaţia un amestec de triburi geto-dace care intraseră în contact cu civilizaţia romană, vlahi sud-dunăreni şi slavi creştinaţi de bizantini. Acest amestec de populaţii avea, ca element comun de cultură, filonul roman.
După victoria lui Basarab I de la Posada, acesta şi (sau?) Vladislav I îşi extind stăpânirea asupra teritoriului Munteniei şi al sudului Moldovei (sub denumirea de "Basarabia") în urma unor campanii victorioase împotriva tătarilor care ajunseseră stăpânitori peste aceste teritorii dând astfel naştere principatului medieval al Ţării Româneşti cu capitala la Câmpulung.
Bibliografie[]
- C. Daicoviciu, Dacica Studii si articole privind istoria veche a pamîntului românesc, Bibliotheca Mvsei Napocensis, Cluj, 1969
- Istoria României. Compendiu, 1974,
- Protase, Problema continuitatii în Dacia în lumina arheologiei si numismaticii, 1966,
- A.Tudor, "Romanizarea Munteniei" , 1974
- Pârvan, Dacia, 1972, Bucuresti
- Haralambie Mihaescu, Limba latina în provinciile dunarene ale Imperiului roman Bucharest, 1960
- Ioan I. Russu, Etnogeneza românilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981
Vezi şi[]
- Listă de domnitori valahi
- Stema Ţării Româneşti
Template:RomaniaRegiuniIstorice
bg:Мунтения ca:Muntènia da:Muntenien de:Große Walachei en:Muntenia es:Muntenia fi:Muntenia fr:Munténie he:מונטניה hr:Muntenia hu:Munténia it:Muntenia ja:ムンテニア ka:მუნტენია nl:Muntenië nn:Muntenia pl:Muntenia pt:Muntênia ru:Мунтения sr:Мунтенија uk:Мунтенія zh:蒙特尼亞